Agenda culturală

La Ungra, zestrea etnografică este deosebit de bogată. Cel mai de preț lucru pentru tradiția satului îl reprezintă costumul popular, păstrat cu respect și mândrie până în zilele noastre, când este purtat la zile de sărbătoare, nunți si alte evenimente culturale ale comunitatii.
În sat se regăsește și mobilierul pictat, specific culturii transilvane. La Ungra s-a păstrat obiceiul vecinătăților, (nachbarschaft, nabarsagurilor), formă de organizare a comunității, cu scopuri de intrajutorare și administrative, veche de sute de ani, specifică satelor din regiunea Sighișoara-Rupea.
Frumusețea satului este dată și de arhitectura transilvană autentică cu influențe saxone, specifică satelor din zonele sudice ale regiunii. Casele sunt mari, cu porți de intrare înalte și anexe gospodărești încăpătoare. Ferestrele sunt dotate cu obloane numite „table”, frumos decorate, acestea fiind un element specific caselor satului, element care amintește de tradiția arhitectonică occidentală. Porțile caselor sunt vopsite în concordanță cu obloanele și soclul caselor. Predomină culori precum albul, maroul, verdele și combinațiile pastel, într-o alăturare elegantă.
Sărbători tradiționale:
Fasching (Fosnicul) – sărbătoarea comunităților la sfârșitul iernii, se ține în luna ianuarie. La Fosnic participă îndeosebi familiile căsătorite din sat. Acestea aduc mâncare de acasă, se îmbracă în costume naționale și petrec împreună în sala mare a căminului cultural. Se dansează Hora Unirii pentru a marca unitatea de neam a românilor. Fosnicul se sărbătorește în preajma datei de 24 ianuarie, în amintirea mărețului act istoric de la 1859, când a avut loc „Unirea cea Mică”, a Țării Românești cu Moldova, moment precursor al „Marii Uniri”, când Transilvania și Banatul s-au unit cu Regatul României, la 1 decembrie 1918 prin hotărârea unanimă a delegaților participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Acest obicei este considerat la origine un obicei săsesc preluat și de români.
Vecinătățile (nachbarschaft, nabarsag), formă de organizare a comunității, cu scopuri de întrajutorare și administrative
Jocul de Crăciun și Anul Nou.

Prima școală românească din Ungra apare în jurul anului 1860 în locul numit În cruce, având ca dascăl pe preotul Roșca.

După 1880 s-a construit pentru școală o clădire nouă. Aceasta a fost făcută în două etape. Învățătorul avea locuință și grajduri pentru vite în incinta școlii. Până la această dată nici preotul, nici dascălii nu aveau studii corespunzătoare pentru învățământ. După 1887 vine ca învățător Ion Roșca, nepotul preotului Roșca, singurul din zonă care avea Școala Normală. Datorită unor fraude comise în dauna elevilor, învățătorul Roșca se retrage dincolo de munți, în vechea Românie.

La școala românească își face apariția dascălul Andron din Fântâna de peste Olt. Elevii sunt obligați să învețe în limba maghiară majoritatea orelor. În limba română se țineau doar 2 ore, după-amiaza. Periodic venea un inspector și îi verifica pe elevi dacă au învățat ungurește. Dacă elevii nu știau bine, i se tăia salariul învățătorului. Durata cursurilor era de 6 ani: 4 ani instrucție și 2 ani repetiție.

În perioda 1916-1917 nu s-a făcut școală. Cursurile s-au reluat după 1918, când s-a reîntors învățătorul Roșca. Școala românească din Poștărie a funcționat până în anul 1948, când, prin Legea învățământului, s-a trecut la învățământul de 7 ani(clase elementare). După această dată, clădirea școlii românești a fost abandonată iar învățământul a funcționat în școala germană care, prin actul de naționalizare, a fost trecută în proprietatea statului român.

Învățătorul Popilian Procopie a profesat din 1922 până aproximativ în 1958, el a rămas în memoria colectivă a satului ca o figură de legendă, ca unul dintre cei mai exigenți dascăli pe care i-a avut școala ungreană, un dascăl de care foștii elevi își amintesc cu mult respect.